influence-people

Cu toții suntem prinși în ipostaza de a impune altora, sau cel puțin de a sugera un comportament, o idee, un mod de a gândi care nouă ni se par corecte.

Evident, ne aparține libertatea de a crede ce vrem, a gândi cum vrem, a ne comporta exact cum simțim, dar niciodată NU avem libertatea de a sugera sau de a impune altora ceea ce nouă ni se pare corect sau moral. Suntem ființe libere, cu filtre de percepție personale, dar cel mai important, cu EXPERIENȚE PERSONALE care ne oferă libertatea de a avea propriile opinii, de a gândi și a ne comporta după propriile principii și valori.

Este adevărat că uneori greșim în modul nostru de a fi, dar la fel de adevărat este faptul că tot noi, și doar noi luăm decizia de a îmbunătăți anumite aspecte. Vom observa în experiența personală că vom face acest lucru doar după ce conștientizăm ceea ce nu facem chiar bine, sau doar după, metaforic vorbind, ne spargem de câteva ori capul și ne luăm câteva palme, din cauza acelor convingeri pe care noi le credeam „cele mai bune”. Abia atunci omul, dispus schimbării, este deschis părerilor venite din exterior, dar nu pentru că le consideră corecte și de acceptat, ci pentru a avea mai multe opinii diferite, de la oameni diferiți cu experiențe diferite, opinii pe care, din nou, le va trece prin filtru propriu, iar într-un final va lua decizia cea mai bună pentru el. Pentru EL, nu pentru tine, nu pentru cei din jurul lui.

Prin urmare, acceptă omul din jurul tău așa cum este el. Dacă te consideri mai bun decât el, nu i-o spune, nu încerca să-i dai sfaturi, nu încerca să-i impui modul tău de a fi și de a gândi, ci fii un exemplu.

Ca să rezum cele spuse mai sus, îți las o mică povestioară în care vei vedea și vei înțelege că doar prin exemplul personal poți aduce o îmbunătățire lumii în care trăiești.

 

„O femeie l-a adus pe fiul său la Mahatma Gandhi, care a întrebat-o ce dorește.

– Aș vrea să-l faci să nu mai mănânce zahăr, a spus femeia.

– Adu-mi băiatul înapoi peste două săptămâni, a replicat Gandhi.

Două săptămâni mai târziu, femeia s-a întors împreună cu fiul ei.

Gandhi s-a uitat la băiat și a spus:

– Nu mai mânca zahăr!

Surprinsă, femeia a întrebat:

– De ce a trebuit să aștept două săptămâni ca să spui asta?

– În urmă cu două săptămâni eu încă mai mâncăm zahăr, i-a răspuns Gandhi.”

 

Data viitoare, când vrei să pari mai bun și mai înțelept decât cei din jurul tău, amintește-ți de această istorioară, pentru că singurul mijloc pri care poți influența pe alții este EXEMPLUL!

 

Tu ești un exemplu?